miercuri, 2 decembrie 2015

Draga Mass-Media, daca vrei sa arati ca iti pasa cu adevarat, astept sa difuzezi si trupe underground de acum inainte

Draga Mass-Media,

A trecut mai bine de o luna de cand retraiesc perioada anilor 2000, ani in care pe tv nu ascultai numai muzica pop, pe ici pe colo fiind infiltrate si cate o formatie ceva mai nonconformista precum Vita de vie, Coma, Dagga sau Omul cu sobolani. In ultima luna nu a putut decat sa-mi creasca inima cand tu, prin intermediul oamenilor pusi de tine care ani de zile ne-au ignorat, ti-ai aplecat privirea asupra acestui cult, cultul muzicii underground. Am retrait o parte din perioada AtomicTv.

Mi-a crescut inima sa vad cum aprobi ca Underground-ul nu este o mlastina a trupelor esuate, ci un loc al bunului simt, al oamenilor culti, educati prin muzica si arta. Ani de zile am asteptat un astfel de reportaj pentru a incerca sa le explic oamenilor din jurul meu ca undergroundul nu este un lucru golanesc, dar nu am putut izbuti sa fac asta fara ajutorul tv-ului pentru ca vezi tu, omul si azi inca mai considera ca doar ce e la televizor este cu adevarat de calitate. In noiembrie 2015, acest reportaj a aparut, iar perceptia oamenilor probabil ca s-a schimbat putin. Pacat totusi ca a aparut in aceste circumstante, dar daca putem smulge un lucru bun din tot carnagiul care s-a intamplat este acesta: Undergroundul, pentru o luna, a aparut pe harta difuzarilor Mass-Media, ba mai mult decat atat, a fost in sfarsit pus intr-o lumina buna.


Mi-a crescut inima cand am auzit intr-un reportaj tv ca Adi Despot este in sfarsit considerat un "om al cetatii", un om "modest si retinut" care "se manifesta prin muzica si gesturi simple, dar puternice, care patrund in suflete si misca comunitati". In sfarsit. In sfarsit ai aratat receptivitatea pe care multi o asteptam demult in ceea ce-l privea, pentru ca eticheta principala pe care tu, Mass-Media, i-ai dat-o de-a lungul anilor a fost aceea de golan care raspunde tendentios la intrebarea "Cate trupe canta in seara asta?" fara sa te intrebi de ce a facut asta, care era substratul.


De bine aici, 


Din pacate, de rau aici,

Revenind, 
Incendiul s-a stins. De dragul vremurilor bune sper din toata inima ca bilantul decedatilor sa se opreasca si sa auzim doar vesti bune despre toti ranitii care inca sunt in spitale. O alta intrebare ce trebuie pusa este "Ce am invatat din asta?" Daca tu, Mass-Media, vrei sa ne arati ca ai invatat ceva din toata tragedia asta, si vrei sa ajuti cu adevarat muzica asa cum chiar ai facut-o luna asta, te rog apleaca-te si asupra miscarii muzicale underground. Sunt trupe risipite in toata Romania, pe care nici macar nu ai avea cum sa le asculti pe toate intr-un an daca ai vedea zilnic cate un concert... Mi-e dor de vremurile cand de bine de rau, duminica la orele 17:00 "mai aruncai" si cate o emisiune in care promovai muzica live, emisiune precum "Timpul chitarelor" sau "Autostrada Tvr". Erau niste emisiuni care fie ca-ti place sau nu, creau diversitate muzicala si automat concurenta in ceea ce insemna calitate compozitionala. 

De dragul echilibrului, eu un ascultator de rock, iti spun fara nicio jena ca nu m-ar mai deranja absolut deloc daca ar exista emisiuni de muzica underground ziua, iar la miezul noptii, in talk-show-uri, ti-ai chema in continuare cantaretii de manele ca sa vorbeasca intre ei. Iti spun sincer, ca nu m-ar mai deranja deloc. Am fi fiecare in zeama lui, fiecare cu publicul lui. Pentru ca Rock-ul si Rap-ul chiar au public, dovada festivalurile anuale din tara.

Sunt sigur ca daca vrei, poti gasi resursele necesare sa realizezi macar o emisiune, la macar un post tv national. Stiu ca pentru multi moderatori si producatori, acest format de emisiune poate parea cel putin plictisitor sau lipsit de orice fel de interes, dar cu ce te incruca "sa mai arunci cate o emisiune" de genul asta timp de o ora, o data pe saptamana, la o ora la care rating-ul este foarte scazut? Iti spun cu mana pe inima ca daca ai vrea cu adevarat asta, ai putea realiza asta, iar eu iti stau la dispozitie oricand sa ajut pentru asa ceva de la montat aparatura si utilizarea ei, pana la moderarea emisiunii si contactarea formatiilor. Da. Vreau sa schimb cu adevarat ceva, in urma acestei tragedii.

Stiu, imi vei spune ca exista deja Alternative Hour cu Hefe si-ti voi raspunde ca nu este indeajuns. Iti voi raspunde ca Music Channel la nivel de Romania are aceeasi putere precum Animal Planet sau National Geographic. E nevoie de mai mult, si nu din partea lui Hefe care de ani de zile face orice sa tina steagul sus cu cate o emisiune de radio sau tv, ci din partea ta care ai putea oferi mai multa diversitate pe posturile fruntase pentru telespectatorul care in proportie de 80% consuma orice ii oferi.


Eu vreau doar sa ajut, nu vreau sa mai critic...
Deja, ti-am facut o mica lista din capul meu, cu trupe din Romania care ar putea lua parte intr-o astfel de emisiune. Sunt trupe romanesti a caror activitate le-o urmaresc aproape zilnic si chiar cred ca au ceva de spus in domeniul muzicii. Daca tu, Mass-Media, vei asculta aceste formatii si vei constata ca exista ritualuri satanice in materialele prezentate, insamna ca intr-adevar eu m-am dezaxat total.

Aici ti-am lasat lista unor trupe Underground, din RO sau de peste Prut, care activeaza in prezent si viseaza la o lume mai buna, o lume ce tu le-o poti schimba intr-o proportie foarte mare. Am scris si judetul din care provin, plus link direct la paginile de facebook, tocmai pentru a le putea gasi mai usor:

...Si multe multe alte trupe pe care imi cer scuze ca nu mi le amintesc, sau nu le-am ascultat inca. Sa nu mai vorbim de muzica Rap care si ea face parte exact din acelasi curent si nici ea nu se bucura de expunere. Eu zic ca putem vorbi de ceva serios si organizat aici, daca vrem desigur. 

Daca nu, Thom Yorke face tumbe prin casa si stie...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Jack of all trades - Material muzical la zi: