marți, 12 aprilie 2016

Introvertitii si depresivii. Oameni cu fleacuri d-astea...

N-am mai scris pe blogul asta din motive clare. Nu sunt blogger, nu fac niciun leu din ce citesti tu aici si nici n-am vrut sa profit de meschina oportunitate ivita ca sa traiesc din asta. Daca blogul asta ar fi crescut de la zero si in pasi normali, poate m-as mai fi gandit la un moment dat, insa acum chiar nu mai e si n-o sa fie cazul de asa ceva.
Am zis totusi sa ajut in continuare, in felul meu saracacios, asa cum poate am ajutat si altadata cand am informat cativa oameni despre un incendiu. Azi... mi-ar placea sa ma intorc la acei unici pe care ii aveam inainte de respectivul episod,  unici care din cine stie ce motive citeau ce scriam eu pe aici. (PS: unic= adresa IP a carei accesare de postare se contorizeaza o singura data. Nu e vorba de termenul unic din dex care poate insemna original, singular. Ma rog... banuiesc ca stiai asta deja, deci scuze ca ti-am insultat inteligenta.)

Ok. Let's cut it to the chase.
Cred ca suntem multi. Suntem multi astia care am avea multe de comunicat, dar niciodata nu ni se pare ca gasim persoane potrivite cu care sa vorbim. D-aia de exemplu eu scriu asta aici. Asa lupt eu cu chestia asta, in speranta ca si tu poate intelegi exact ce vreau sa zic si poate la final n-o sa te mai simti atat de inadaptat si exclus.

Traiesti si traiesc niste vremuri in care fiecare se pierde foarte usor in multime. Daca arati ca un lumbersexual, clar esti snob. Daca ai BMW, clar esti un cocalar, iar daca nu ai nicio haina de firma pe tine, clar esti un sarac ce abia isi duce viata de pe o zi pe alta(eu de exemplu ma simt din categoria 3). Desi fiecare om are ideologia lui, mai bogata sau mai saraca dupa caz, cumva nu mai apuca niciodata sa si-o expuna pentru ca s-au format aceste sabloane de ideologii artificiale. Aceste sabloane care impart multimea in clase sociale, desi poate ca adevarul e cu totul altul, un adevar frumos si revelator, dar care necesita multa comunicare. O comunicare in urma careia se poate intelege ca lumbersexualul e doar un suflet ratacit care vrea sa apartina si el vreunui grup si nereusind sa faca asta se da dupa curentul modei, sau ca soferul de BMW chiar apreciaza mecanica auto nemteasca si nu isi cumpara respectiva masina doar pentru ca da bine la femei. Sau poate ca aceste etichetele sunt total veridice, insa pana nu comunici, nu prea ar trebui sa ai dreptul sa crezi asta.

Si uite asa, fie ca vrei fie sau nu, fiecare ajungem sa avem o eticheta.
O eticheta care intr-un mod sau altul ne frustreaza. O eticheta careia nu mai ai ce sa-i faci decat s-o ignori si sa te inchizi in tine educandu-te ca nu trebuie sa-ti pese. Si ghici ce? Asta e reteta pentru a deveni introvertit.

Devenind introvertit, astepti sa apara persoanele in jurul carora sa te poti exprima liber, persoanele carora chiar le pasa de existenta ta. Insa o zi are 24 de ore si la fel ca si tine, fiecare are problemele lui si uite asa, ajungeti sa va comunicati trairile cel mult doar pe jumatate. Si desi comunicarea asta reprezinta ceva, nu e indeajuns incat sa te bucuri cu adevarat de propria-ti piele, sa simti ca viata ta are vreo noima si chiar merita traita. Si uite cum, fara sa-ti dai seama, s-a instaurat peste tine depresia. Boala secolului nostru(da stiu, ce cliseu), care nu e neaparat letala, insa te pasivizeaza in asemenea hal incat simti ca e echivalenta cu o coma de orice natura. Pentru ca desi fizic ai putea fi in stare sa faci totul, nu realizezi nimic. Absolut nimic...

Si ceri ajutor. Iar  acest ajutor in cel mai fericit caz este o familie intelegatoare. Sau daca nu-ti permiti acest lux, apelezi la un psiholog. Un psiholog cu un pret fix care poate sau nu sa se prefaca indeajuns de mult ca ii pasa de tine. Iar atunci vezi cat de limitati suntem ca oameni.
Atunci vezi limita in ceea ce inseamna apropierea dintre noi. Atunci vezi ca desi tu esti un om care e cu totul diferit de cum il percepe lumea, cumva percepi lumea exact in aceeasi maniera in care ea te percepe pe tine. Percepi lumea din jurul tau punand etichete si tratand oamenii cu aceeasi recalcitranta si superficialitate cu care te trateaza si ei pe tine. Si nu faci asta pentru ca esti un om rau, ci pur si simplu pentru ca abia ai timp de problemele tale, daramite de ale celorlalti.

Insa nu esti singur, ba chiar fiecare individ sufera de exact aceeasi problema, doar ca in alta maniera si in alt context.
Si-atunci raspunsul ar fi comunicarea fara pejudecati. Dar problema e ca nu poti sa-ntrebi orice om de langa tine "Salut, care e cea mai mare frustrare a ta?" iar el sa-ti raspunda in secunda doi "Cred ca nu am destula incredere in mine" sau "Sunt mult prea dur cu mine", care hai, recunoaste, sunt cele mai cunoscute refrene in ceea ce ne priveste autocritica.


PS pentru hater-ul din tine: Da, stiu, iar a scris bloggeru' P12D11 despre viata...
Da' poate te concentrezi la ce citesti si devenim prieteni.





Un comentariu:

Jack of all trades - Material muzical la zi: